logo

Misiunea Asociației Open Your Heart

Misiunea noastră în cadrul Asociației Open Your Heart este să schimbăm percepția asupra persoanelor cu dizabilități din România. Suntem dedicați dezvoltării unei viziuni care trece dincolo de calitățile fizice și pune în centrul atenției forța lor interioară, abilitatea de a depăși dificultățile și atitudinea pozitivă în fața vieții de zi cu zi.

Prin toate proiectele noastre, ne propunem să promovăm pozitiv persoanele cu dizabilități, să le oferim șanse și să le susținem în atingerea potențialului lor maxim. De asemenea, avem drept obiectiv conștientizarea autorităților locale cu privire la importanța accesibilizării, astfel încât toți cetățenii să poată beneficia de o societate mai incluzivă.

Suntem hotărâți să transformăm prejudecățile în empatie, să construim poduri de înțelegere și să contribuim la o schimbare semnificativă în felul în care societatea privește și sprijină persoanele cu dizabilități. Acesta este angajamentul nostru și viziunea noastră pentru un viitor mai bun în România.

De la înființarea în 2013, Asociția Open Your Heart a derulat multiple proiecte care au pus în valoare abilitățile persoanelor cu dizabilități locomotorii din România. Înființată în 2013, Asociația Open Your Heart este o organizație non-profit din România dedicată transformării vieții și perspectivei asupra persoanelor cu dizabilități locomotorii. Fondată de Magda Coman, asociația s-a născut din experiența traumei personale și conștientizarea nevoii  pentru promovarea drepturilor, demnității și a potențialului persoanelor cu dizabilități din România.

Partenerii și membri asociației, credem cu tărie că fiecare individ este definit de forța interioară, reziliența și atitudinea pozitivă cu care se confruntă în fața provocărilor vieții de zi cu zi. Educația joacă un rol crucial în viața persoanelor cu dizabilități locomotorii, deschizând uși către oportunități și dezvoltarea personală. În viziunea noastră, întemeierea unei familii ar trebui să fie privită ca o normalitate, și ne străduim să sprijinim acest proces, oferind modele de viață celor care își doresc să își întemeieze o familie fericită.

Asociația Open Your Heart este percepută în comunitate ca o forță de schimbare pozitivă, dedicată transformării vieților persoanelor cu dizabilități. Prin proiectele și inițiativele sale, asociația a reușit să câștige sprijinul și aprecierea din partea membrilor comunităților locale din orașele în care am organizat Evenimentul Atipic Beauty, am atras și am inclus în proiectele noastre, lideri de opinie, autorități politice, vedete și artiști, dar am câștigat și simpatia și susținerea publicului în general.

Proiectele Asociației Open Your Heart

Asociația Open Your Heart colaborează strâns cu mass-media locală și națională pentru a acoperi evenimentele și inițiativele sale. Acest lucru include furnizarea de comunicate de presă, organizarea conferințelor de presă și interviuri cu reprezentanți ai asociației. Prin intermediul acestor eforturi, asociația își aduce în prim plan proiectele, succesele și nevoile comunității pe care o servește.

PROIECTE PE TERMEN LUNG

Proiectele pe termen lung sunt acele proiecte pe care asociația le desfășoară pe parcursul mai multor ani. Aceste proiecte au un impact major în societatea nostră pentru că sunt mediatizate intens și pe perioadă lungă.

ATIPIC BEAUTY

ATIPIC BEAUTY este un eveniment care prezintă an de an cazurile unor femei puternice și ale unor bărbați curajoși, care, deși își petrec viața în scaun cu rotile, dovedesc că au puterea, demnitatea și ambiția de a reuși în viață sub toate aspectele: au familii frumoase, cariere de succes și puterea de a trece peste orice impas, precum și de preconcepții sociale fără a se lamenta. Este timpul să vedem omul, nu să ne oprim la imaginea scaunului în care stă. Un accident poate schimba într-o clipă viața oricui. Cum trece un astfel de om de impas și cum continuă să construiască, asta îl definește.

EDEN MOBILITY

Obiectivele proiectului sunt multiple și vizează recuperarea medicală a pacienților, adaptarea la mediul de locuit, pregătirea lor pentru reintegrarea în muncă și practicarea de sporturi adaptate.

Centrul EDEN MOBILITY va avea o suprafață  de aproximativ 20 de mii de metri pătrați și va include: centrul de recuperare fizica, o unitate de cazare în rezerve adaptate cu o capacitate de maxim 50 persoane cu dizabilități , o unitate de alimentație publică, cazare pentru persoane cu dizabilități în 5 case de tip familial adaptate incluziv, o bază sportivă, o unitate protejată, o zonă de gospodărire agrozootehnică  și zone de socializare.

VOICE OF DISABILITY

Gala VOICE OF DISABILITY își propune să formeze o voce puternică, asumată și clară pentru întreaga societate în ideea de a înlătura din mintea oamenilor orice fel de prejudecăți, de bariere, aferente conceptului de Dizabilitate. 3 Decembrie este o zi pe care o sărbătorim arătând valoarea semenilor noștri cu dizabilități, aptitudinile, talentul, curajul, puterea și tot ce pot ei să facă frumos și benefic pentru a-și trăi viața cu credință, încredere, speranță și iubire, înfruntând astfel bariere de orice natură, atitudini rigide și mentalități vechi. Însă nu doar pe 3 decembrie ne dorim ca persoanele cu dizabilități să fie acceptate și integrate, fără prejudecăți, în societate, ci în fiecare zi, pentru că acestea merită și au nevoie de o viață normală, decentă, cu șanse egale. 

PROIECTE PE TERMEN SCURT

Proiectele pe termen scurt sunt acele proiecte pe care asociația le desfășoară o singură dată. Și aceste proiecte au un impact major în societatea nostră pentru că sunt mediatizate intens, dar acestea sunt evenimente unice.

În deschidere evenimentului UN 3 DECEMBRIE ALTFEL din 03.13.2022, am avut o conferinţă de presă moderată de dl Mihai Tomescu, în care au luat cuvântul Ministrul Muncii Dl Marius Constantin Budăi, Florica Chereches Preşedintele Autoritatea Națională – Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții, şi alţi reprezentaţi ai instituţiilor publice, partenerii evenimentului şi persoane cu dizabilităţi.

Au urmat 4 ore de discuţii tete-a-tete şi vizitele a câtorva persoane cu dizabilităţi, cărora le-am oferit cadouri din partea Kaufland Romania.

În încheiere, cei prezenţi au asistat la un concert susţinut de Marian Vasilescu şi invitaţii săi: Majii, Xonia şi Andia care ne-a umplut inimile de bucurie.

Mulţumim SanThe Fitoceainarie pentru găzduire, susţinătorilor noştri: Kaufland Romania, Deltamed, Autoritatea Națională – Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții, Asociatia Down Plus Bucuresti, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti, Primăria Municipiului Bucureşti, Asociația persoanelor cu dizabilități Nu ești niciodată singur din Bihor, Figo Mobility, Figo Pay, Medeva Fintech, Framinor Serv, Social Media Marketing, Grupul de inovație și expertiză socială, Liviu Voicu, Asociaţia Aging Beautifully  şi Fundaţia Cultural Umanitară “Sociabilitate, Simpatie, Servire, Salvare So.Si.Se.Sa.

Obiectivul evenimentului ATIPIC GIFT din data de 06.12.2017 a fost strângerea de fonduri pentru o șansă la o viata normala unui om special: Magda Coman.

Pentru că a fost un eveniment atipic  în care s-a urmărit împletirea unei atmosfere de basm din seara de Mos Nicolae cu prezentul, acesta a fost organizat într-o locație unică: Hala cu Flori, un spațiu ce îmbină stilul industrial cu frumusețea și gingășia florilor, creat din nevoia de poveste din noi. Decoruri extraordinare au găzduit și au dat sansa celor prezenți să călătorească, în aceeași seară, în toate cele 4 anotimpuri ale anului.

10 designeri au acceptat provocarea de a crea conceptul unor rochii atipice, realizate din hârtie și flori din material textil, idei ce au fost puse în practică cu ajutorul specialiștilor de la PaperFlowersBySimona.

Rochiile au fost prezentate pe podium, într-un decor de basm, în cadrul unei defilări, avâd drept protagoniste 10 vedete, care au acceptat să se alature pro-bono cauzei noastre. De asemenea, Andreea Marin s-a implicat pro-bono, ca amfitrion și promotor al cauzei.

La finalul prezentării, rochiile au putut fi achiziționate, iar sumele astfel obtinute au mers către Asociația Open Your Heart, pentru a sustine operația la picior necesară Magdei Coman.

Cele 10 vedete care au acceptat să se alăture cauzei au purtat aceste creații și la ședințe foto în decoruri special create la Hala cu Flori, în perioada 15 noiembrie – 1 decembrie. Lor li s-a alăturat amfitrionul galei, Andreea Marin, care a realiza afișul evenimentului.

În urma promovării evenimentului s-a adunat toată suma necesară operației.

Evenimentele publice organizate de Open Your Heart au avut un impact semnificativ în comunitate. Aceste evenimente au reușit să sensibilizeze și să conștientizeze publicul cu privire la provocările cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, și, în același timp, au subliniat importanța integrării acestora în societate.

Prin intermediul proiectelor și a evenimentelor publice, Open Your Heart a reușit să-și consolideze poziționarea în comunitate ca o organizație care aduce schimbări concrete și pozitive. Cu sprijinul comunității, a liderilor de opinie și a autorităților, asociația continuă să-și extindă impactul și să contribuie la construirea unei societăți mai incluzive și mai bune pentru toți membrii săi.

Open Your Heart colaborează strâns cu mass-media locală și națională pentru a acoperi evenimentele și inițiativele sale. Acest lucru include furnizarea de comunicate de presă, organizarea conferințelor de presă și interviuri cu reprezentanți ai asociației. Prin intermediul acestor eforturi, asociația își aduce în prim plan proiectele, succesele și nevoile comunității pe care o servește.

Descarcă acest e-book în care vei găsi informații despre asociația noastră și despre proiecte asociației, descrise în detaliu.

0
EVENIMENTE
0
ORAȘE
0
MODELE ATIPIC BEAUTY
0
APARIȚII TV

PARTENERI PRINCIPALI

Deschide chat
Contactează-mă!
Bună!
Sunt Magda și sunt aici pregătită să îți răspund la întrebări despre proiectele Asociației Open Your Heart.